Aplicația Money in Motion pentru monitorizarea cheltuielilor personale este LIVE și poate fi descărcată gratuit din Apple AppStore și Google Play!

Supradimensionarea stocurilor — semnal de apropiere al următoarei recesiuni!

În articolele anterioare am analizat care sunt cauzele și efectele creșterii interdependenței comerciale dintre companii, prin dublarea termenelor de încasare a creanțelor. De asemenea, în două articole separate, am propus o serie de soluții pentru managementul eficient al riscului de credit comercial, atât pentru antreprenori (în ceea ce privește propria companie), cât și pentru creditori (furnizori sau instituții de credit), în ceea ce privește analiza clienților acestora.

Ca urmare a acestor analize, una dintre concluziile principale a fost că firmele active în România sunt mai vulnerabile la următoarea recesiune, în contextul propagării mai rapide a efectului de contagiune pe canalul comercial. În următoarele articole îmi voi îndrepta atenția asupra unor componente ale bilanțului companiilor active în România care pot semnala apropierea următoarei recesiuni.

În acest scop, în acest articol analizez evoluția stocurilor companiilor active în România în ultimul deceniu. Ce legătură are evoluția stocurilor cu ciclul economic, respectiv alternarea naturală a perioadelor de creștere (expansiune) cu cele de scădere (denumire popular, și în mod evident exagerat, „criză” sau „recesiune”)?

Literatura de specialitate, și realitatea economică, au dovedit foarte clar următoarele corelații (explicate și ilustrate mai departe):

  • Perioada de relansare accelerată — este însoțită de o creștere economică peste nivelul potențial Inflația este în creștere, moneda națională se depreciază iar dobânzile sunt majorate pentru a tempera creșterea economică și presiunile inflaționiste. În această perioadă investițiile și stocurile sunt la un nivel foarte ridicat, alimentate de încrederea companiilor în perspectivele și cererea viitoare;
  • Perioada de încetinire — în ciuda decelerării ritmului de creștere economică, stocurile rămân la un nivel ridicat din cauza reacției lente a companiilor (efectul paradoxal de optimism și supraîncredere în apropierea unei recesiuni)
  • Perioada de recesiune — de obicei ajustarea este bruscă, încrederea se prăbușește și companiile tind să vândă din stocurile existente fără să continue aprovizionarea de la furnizori, pentru a genera lichiditate pe termen scurt. Accesul la finanțare este complicat, cererea este scăzută, încrederea se prăbușește iar stocurile sunt în cădere liberă;
  • Perioada de revenire inițială și relansare timpurie — primele semnale de creștere economică pozitivă, dobânzile sunt scăzute (pentru a sprijini relansarea economiei) dar încrederea companiilor revine lent (efectul paradoxal de pesimism prelungit după „dușul rece” al recesiunii). În această perioadă stocurile cresc timid, relativ proporțional cu evoluția cererii și a veniturilor.

Analizând evoluția stocurilor tuturor companiilor active în România, conform declarațiilor financiare anuale depuse la Ministerul Finanțelor Publice,constat că aceste corelații descrie anterior se respectă cu regularitate.

Astfel, conform cifrelor prezentate în tabelul și graficele următoare, principalele concluzii sunt:

  • Valoarea contabilă a stocurilor aproape că s-a dublat în ultimul deceniu, crescând de la 113 mld. Lei (anul 2006) la 204 mld. Lei (2017). Cele două maxime au fost înregistrate în anul 2008 și 2017, când PIBPIB Produs Intern Brut.  Reprezintă valoarea totală de piață a tuturor bunurilor și serviciilor finale produse într-o țară pe un an. Include consumul privat și al organizațiilor non-profit, investițiile brute, cheltuielile statului și netul exporturilor (exporturi minus importuri). Consumul se divide în privat și public, având avantaje în analiza macroeconomică: consumul privat vizează creșterea bunăstării pe termen lung, iar cel public, fiind exogen, contribuie la diversitatea macroeconomică. PIB = consum + investiții + (exporturi − importuri)-ul a crescut aproape de două ori peste nivelul potențial;
  • Durata medie de rotație a stocurilor a atins perioada maximă de aproximativ două luni în anul 2008 și 2017, ceea ce poate fi asociată cu vârful creșterii economice, urmat de o perioadă de temperare.
Tabelul 1

Evoluția stocurilor în mediul de afaceri activ în România

* DIH — eng. Days of Inventories on Hand, reprezintă durata medie de rotație a stocurilor

Graficul 1

Stocuri (mld. Lei)

Graficul 2

Durata medie de rotație a stocurilor (zile)

Graficul următor ilustrează o asemanare izbitoare între perioadele 2007–2008 și 2016–2017 din perspectiva creșterii stocurilor mult mai accelerate comparativ cu avansul cifrei de afaceri.Aceasta reflectă supraîncrederea și optimismul companiilor, care alimentează aprovizionarea și producția pe stoc în așteptarea creșterii cererii și a vânzărilor. Entuziasmul exacerbat este readus la realitate prin „dușul rece” al recesiunii, care cauzează prăbușirea încrederii, accesul dificil la finanțare și vânzarea de pe stoc pentru a genera lichiditate.

Astfel, companiile își redus dramatic stocurile, și trec rapid de la supraîncredere la panică generalizată. Relansarea economică prin reinstaurarea încrederii este lentă și greoaie, de aceea stocurile și veniturile companiilor își revin împreună timid și în expectativă (prima dată se observă creșterea cererii, care este urmată apoi de avansul stocurilor). Această perioadă (observată în ultimul deceniu în România între 2011–2015) este marcată de precauție!

Concluzia?

Analizând aceste corelații între evoluția stocurilor și a ciclului economic, este clar că România a depășit perioada de creștere și ne apropiem în următorii 2 ani de o recesiune!

Graficul 3

Index stocuri vs cifră afaceri

Perioadele 2016–2017 și 2007–2008 sunt asemănătoare din perspectiva creșterii stocurilor mult mai accelerate decat avansul cifrei de afaceri! Supraîncredere!

Relansarea încrederii în perioada 2011–2015 a fost lentă, stocurile crescând similar cu avansul cifrei de afaceri. Precauție!

Recesiunea severă din anul 2009 a fost cauzată de blocajul brusc al accesului la finanțare, cauzând astfel prabușirea încrederii, deci implicit și a stocurilor companiilor. Panică!Pentru moment, vom continua să ne concentrăm atenția asupra evoluției stocurilor. Astfel, în următorul articol voi analiza fenomenul supradimensionarii stocurilor companiilor în funcție de sectorul de activitate! Haideți să vedem care sunt cele mai optimiste sectoare din perspectiva dimensiunii stocurilor!? Pe curând!

Vrei să fii la curent cu tot ce scriu?
Abonează-te la newsletter!

"*" indicates required fields

This field is for validation purposes and should be left unchanged.

#MoneyInMotion

By Iancu Guda

Aplicația MiM pentru monitorizarea cheltuielilor personale este LIVE și poate fi descărcată gratuit din Apple AppStore și Google Play