Aplicația Money in Motion pentru monitorizarea cheltuielilor personale este LIVE și poate fi descărcată gratuit din Apple AppStore și Google Play!

Metrorex — șantaj prin incompetență

Am înțeles că cei de la Metrorex ne șantajează cu o nouă grevă (amânată temporar), solicitând, printre altele, o majorare cu 42% a salariilor. Din curiozitate, m-am uitat pe situațiile financiare ale companiei Metrorex (CUI 13863739) pentru anul 2017, prin comparație cu cele ale companiilor identice care administrează rețeaua de metrou din Budapesta, Praga și Varșovia (capitale analizate ca și referință), iar concluziile mele sunt următoarele (cifrele sunt incluse în tabelul de la finalul concluziilor):

  • Eliminând subvențiile primite de la stat, Metrorex înregistrează pierderi de 55% din cifra de afaceri (358 mil RON, aprox 77 mil EUR), în timp ce firmele similare din regiune obțin un profit mediu de 11%: Budapesta (+16%), Praga (10%), Varșovia (5%);
  • Metrorex înregistrează 63 de angajați la fiecare km de metrou, cu 20% peste media din capitalele analizate ca și referință (51,41) și de 3 ori mai mult decât Budapesta (care înregistrează 20,21 angajați / km metrou;
  • Salariul mediu net / angajat la Metrorex este de 1.144 € / luna (7.555 Lei brut), de DOUĂ ORI peste media națională și CEL MAI MARE DIN REGIUNE. Media salariului net / angajat la firmele care administrează rețeaua de metrou din capitalele de referință este de 1.040 € / lună, cu +9% sub media înregistrată în Metrorex și doar cu +38% peste media națională din țara respectivă. Deci, salariul mediu net din orașele de referință utilizate ca și comparație (Budapesta, Praga și Varșovia) este 756 € / angajat, cu 31% peste media din București, dar angajații Metrorex câștigă cu 9% peste angajații de la companiile similare din aceste capitale!
  • Haideți să vorbim despre productivitatea angajaților – Metrorex înregistrează o cifră de afaceri / angajat de 31,6k € / an, de aproape trei ori sub media din capitalele de referință (87,3k € / angajat / an) și de 6 ori sub media înregistrată de angajații rețelei de metrou din Budapesta;
  • Viteza media înregistrată de trenurile Metrorex este de 22,5 km / oră, mult sub media capitalelor de refeinta (31 km / oră). Aceasta este cauzată de investițiile modeste în reteau de metrou, în condițiile în care majoritatea trenurilor sunt vechi;
  • Dimensiune infrastructură: București înregistrează o rețea de metrou cu o dimensiune de 30 metri / 1.000 locuitori, nivel aproape identic cu media capitalelor folosite ca și referință (29,19 metri / 1.000 locuitori) .. dar veniturile obținute sunt mult mai mici. Desigur, nu ne ajută nici turismul, în condițiile în care numărul de vizitatori (cei care nu locuiesc în capitala respectivă) din Budapesta, Praga și Varșovia este mult peste București.
Tabelul 1

Comparația firmelor care administrează rețeaua de metrou din București, Budapesta, Praga și Varșovia

Concluzionând comparația regională Metrorex vs companii similiare care administrează rețeaua de transport public subteran din Budapesta, Praga și Varșovia, în baza situațiilor financiare și rapoartelor aferente anului 2017, constat că Metrorex înregistrează un venit / angajat de trei ori mai mic (productivitate comercială foarte modestă), cu 20% mai mulți angajați / km metrou (resursele umane supradimensionate), salarii supradimensionate (cu 9% mai mari decât media companiilor similare din regiune și de aproape două ori peste media din sectorul privat),  pierderi IMENSE (fără subvențiile de la stat ar fi o companie falimentară) precum și cea mai proastă calitate a serviciului oferit (viteză medie este cea mai scăzută din cauza investițiilor modeste)!

Mai mult, am analizat câteva detalii suplimentare privind evoluția Metrorex în perioada 2013–2017, și constant că situația financiară a companiei se deteriorează, având în vedere că:

  • Aproximativ 40% din veniturile acestei companii provin din subvenții de la stat, și alte venituri din exploatare (graficul 1);
  • Considerând doar cifra de afaceri (veniturile realizate din vânzarea de bilete), această companie înregistrează pierderi din exploatare de 145 mil. Lei în 2017, vs -140 mil. Lei în 2016, sau -121 mil. Lei în 2015;
  • În orice caz, această companie nu a făcut profit în ultimul deceniu. Doar pierderile cumulate din ultimii 5 ani sunt de 600 mil. Lei (vezi graficul 2);
    ponderea cheltuielilor cu salariile în totalul cheltuielilor de exploatare a crescut de la 44% (în 2013) la 50% (în 2017), în condițiile în care salariul mediu brut / angajat în 2017 a fost de 7.555 Lei (în creștere cu 12% față de 2016, și DUBLU față de media din economie). Dacă se va majora cu 42%, salariul mediu din Metrorex va ajunge TRIPLU comparativ cu media națională (graficele 3 și 4)!

Am înțeles că, fără Metrorex, Bucureștiul este paralizat… dar asta nu înseamnă ca trebuie să șantajați populația cu incompetența voastră, pentru care cereți salarii nesimțit de mari! Rușine!

Vrei să fii la curent cu tot ce scriu?
Abonează-te la newsletter!

"*" indicates required fields

This field is for validation purposes and should be left unchanged.

#MoneyInMotion

By Iancu Guda

Aplicația MiM pentru monitorizarea cheltuielilor personale este LIVE și poate fi descărcată gratuit din Apple AppStore și Google Play