Începând cu 1 Ianuarie 2019 salariul minim pe economie este majorat la 2.050 Lei, în creștere cu 8%. Ca să încep direct prin concluzia principală, cred că medicamentul creșterii salariilor este bun, dar doza este prea mare și prea repede. Ne bucurăm acum, și o să plângem în viitor!
Argumentele mele sunt:
- Microîntreprinderile (94% din companiile active în România) vor suferi cel mai mult. Pentru acestea, ponderea cheltuielilor cu salariile în totalul veniturilor este de 25%. O majorare cu 8% a salariilor ar duce la creșterea costurilor totale cu încă 2%, în condițiile în care profitul net raportat la cifra de afaceri este de 2,2%. Practic, această masură ar putea anula întreg profitul microîntreprinderilor din România. Desigur, acest lucru nu se va întâmpla, deoarece masura încurajează munca la negru. Cum altfel poate rezista o microîntreprindere la aceste șocuri multiple, în condițiile în care cifra de afaceri / angajat a ramas stabilă la 0,11–0,12 mil. Lei / angajat în fiecare an din ultimul deceniu în cazul microîntreprinderilor, iar salariul mediu pe economie a crescut de la 1700 Lei (2007) la 2700 Lei (anul 2017)? Și apoi ne mirăm că România înregistrează cel mai ridicat nivel al economiei subterane din UE și cel mai scazut nivel al veniturilor publice / PIBPIB Produs Intern Brut. Reprezintă valoarea totală de piață a tuturor bunurilor și serviciilor finale produse într-o țară pe un an. Include consumul privat și al organizațiilor non-profit, investițiile brute, cheltuielile statului și netul exporturilor (exporturi minus importuri). Consumul se divide în privat și public, având avantaje în analiza macroeconomică: consumul privat vizează creșterea bunăstării pe termen lung, iar cel public, fiind exogen, contribuie la diversitatea macroeconomică. PIB = consum + investiții + (exporturi − importuri) în ultimele două decenii…
- Companiile, în general, suferă din cauza majorării nesustenabile a salariilor. Când spun nesustenabile mă refer la creșterea salariilor peste avansul productivității. Trei repere foarte obiective îmi indică acest lucru: ❶ ponderea salariului minim în salariul mediu a crescut de la 27% (anul 2007) la 42% (anul 2018) și va ajunge probabil la 45% în anul 2019, mult peste țări precum Polonia sau Ungaria (unde nu depășește 35%). Salariul mediu (care reflectă capacitatea mediului de afaceri de a plăti munca) a crescut mai lent decât salariul minim (impus cu forța prin lege); ❷ pentru a rezista la cresterea salariilor, foarte multe companii au majorat preturile, care se vad in cresterea inflatiei la peste 5% (cel mai ridicat nivel din UE); ❸ creșterea foarte rapidă a salariilor a contribuit la avansul consumului cu aproape 10% anul trecut și 5%–7% anul acesta. Companiile active în România nu au putut capta la potențialul maxim avansul consumului (deoarece nu au făcut investițiile necesare în contextul unui cadru fiscal impredictibil), iar excesul de cerere s-a dus în importuri. Toate acestea se văd în deficitul comercial în creștere (record al ultimului deceniu), deprecierea monedei naționale și creșterea dobânzilor (ROBORROBOR Romanian Interbank Offer Rate [Ro. Rata Ofertă Interbancară Românească] reprezintă rata dobânzii la care băncile din România, participante la calculul acestui indice, sunt dispuse să împrumute reciproc în lei, sub formă de depozite. Funcționând pe principiul cererii și ofertei, ROBOR este indicatorul principal pentru costul împrumuturilor interbancare, fiind superior ratei ROBID. Se stabilește pentru diferite scadențe, cele de 3 și 6 luni fiind esențiale pentru creditele cu dobândă variabilă oferite clienților. Calculul ROBOR, efectuat de Thomson Reuters la indicarea BNR, este media aritmetică a cotațiilor, excluzând valorile extreme, în intervalul orar 10:45-11:00. cu maturitate 3 luni s-a triplat);
- Mergând mai departe pe firul logic, creșterea nesustenabilă a salariilor ne-a facut mai săraci. Sunt convins că foarte multe gospodării vad cum venitul lor disponibil scade. Practic, după acoperirea cheltuielilor de trai și plata ratelor la bancă, puterea de cumpărare a banilor rămași scade, iar economiile sunt erodate de inflație;
- Salariile în sectorul privat (nominal +14% an-la-an) nu sunt majorate doar din cauza creșterii salariului minim (deoarece doar o treime din populația ocupată este platită la acest nivel), ci și din cauza majorării cheltuielilor cu personalul din sectorul public (+25% față de anul trecut, +50% în ultimii trei ani, și dublare în ultimii 5 ani, alimentând un deficit fiscal la cel mai ridicat nivel din ultimii 8 ani). Emigrarea, îmbătrânirea populației, tensionarea forței de muncă din cauza populației inactive (aproape 5 milioane de români ar putea să muncească, dar nu o fac datorită (sau, mai corect spus, din cauza) ajutoarelor sociale și autogospodăririi (în special în agricultură);
- Majorarea nejustificată a salariului minim duce la creșterea somajului în rândul tinerilor, care nu arată o creștere a abilitatilor practice, cunoștințelor sau productivității. Astfel, doar România și Grecia înregistrează un somaj aproape de 25% în randul tinerilor sub 25 de ani;
- Majorarea salariului minim pe economie a fost realizată consecutiv de 15 ori în ultimii 10 ani, a lovit cel mai mult in microîntreprinderi și a alimentat accelerarea fenomenului de polarizare. Astfel, microîntreprinderile reprezintă 94% din totalul firmelor active în România, dar concentrează doar 14% din venituri, comparativ cu 26% acum 10 ani. Pătura de mijloc se subțiază, antreprenoriatul este descurajat, ceea ce scade capacitatea mediului de afaceri de a absorbi șocurile negative din următoarea recesiune;
- Creșterea salariilor în sectorul public poate fi ajustată în recesiune prin tăierea salariilor sau reducerea locurilor de muncă. Dar ce facem cu salariul minim în cazul microîntreprinderilor? Istoria României ne arată ca salariul minim pe economie nu a fost ajustat negativ nicioadată în perioade de recesiune. Practic, microîntreprinderile au deja foarte puțini salariați (3 din 4 firme au maxim 2 angajați), nu pot efectua disponibilizări iar creșterea salariului minim pe economie duce la ridicarea bazei cheltuielilor fixe. Astfel, acestea devin foarte vulnerabile pe timp de recesiune, pot intra în insolvență și propaga un șoc negativ partenerilor de afaceri (furnizori, bănci) care suferă pierderi financiare importante (amplificarea exponențială a riscului sistemic prin efectul de contagiune).
Așa cum am început, închid prin concluzia principală: cred că medicamentul creșterii salariilor este bun, dar doza este prea mare și prea repede. Ne bucurăm acum, și o să plângem în viitor!
