Trei direcții strategice pentru a reduce deficitul fiscal

Există patru moduri de a cheltui banii. Atunci când cheltui banii tăi pentru tine, ești responsabil și îți dorești „value for money”, deci calitate și preț bun. Când cheltui banii tăi pentru ceilalți, vei alege una din cele două: va prioritiza calitatea când cheltui pentru direcții importante în legătură cu cei dragi (ex.: educație sau sănătate pentru familie), sau bugetul alocat atunci când oferi cadou unui apropiat. Când vorbim despre banii altora, lucrurile stau de cele mai multe ori diferit. Când folosești banii altora pentru tine, alegi ce este mai bun, fără să te uiți la costuri. Iar atunci când cheltui banii altora pentru alții, nici costul, nici calitatea nu mai contează atât de mult. Aici apare riscul cel mai mare de risipă și exact în această situație se află guvernele. Cele patru cadrane centralizează aceste situații.

Tabelul 1

Ce bani și pentru cine cheltuim

În aceea ce privește situația guvernelor, care cheltuie banii altora (contribuabili) pentru ceilalți (societatea în ansamblu: gospodăriile populației și mediul de afaceri), apare riscul de risipă sau ineficiență. Chiar și aici, există unele școli de gândire care susțin exact contrariul: finanțele publice nu se pot compara cu bugetul unei afaceri private, deoarece au obiective fundamental diferite. Dacă o companie își va dori maximizarea profitului și a valorii afacerii pe termen lung, statul are ca obiectiv fundamental bunăstarea colectivă – un scop nobil care poate justifica cheltuieli aparent ineficiente pe termen scurt (ex: transport public ieftin subvenționat cu bani de la buget, sau cantină pentru studenți cu mâncare ieftină).

De acord, cu o singură mențiune: risipa trebuie să fie minimă iar bugetul public, ca situație financiară de ansamblu, trebuie să rămână sustenabil și finanțabil, bazat pe o strategie coerentă pe termen lung care beneficiază de încredere din partea partenerilor internaționali și celor care finanțează deficitul prin cumpărarea de obligațiuni emise de stat. Din păcate, România nu mai este de mult în această situație: risipa crește în sectorul public, finanțarea deficitului este la limita prăpastiei și calitatea serviciilor publice nu s-a îmbunătățit, în ciuda creșterii datoriei și a cheltuielilor publice. Cifrele și graficele care urmează vorbesc cât o mie de cuvinte.

1. Deficitul fiscal tot crește ajungând la 158 mld. Lei în 2024, maximum istoric, cu aproape 50% mai mult decât cel înregistrat în 2020 (106 mld. Lei), an de referință grav afectat de pandemia Covid-19 și recesiune (-3,7%). Acest fenomen este cauzat de creșterea mult mai accelerată a cheltuielilor publice raportate la PIB, care au ajuns aproape de 41% (Dec. 2024) vs veniturile publice de numai 32% (Dec. 2024). Situația s-a deteriorat masiv în ultimul deceniu, în condițiile în care veniturile publice raportate la PIB erau de 33% în dec 2015 în timp ce cheltuielile publice erau de 34,6%. Practic, statul a cheltuit mult mai mult în ultimul deceniu (+6,5% din PIB), în timp ce veniturile publice au scăzut cu 1pp, reflectând faptul că economia subterană, traficul ilicit și evaziunea fiscală NU au fost reduse în mod sistematic și generalizat la nivelul economiei. Dacă extindem perioada de analiză pentru ultimele 3 decenii (1995–2024), ajungem la aceeași concluzie: veniturile publice raportate la PIB au fluctuat mereu aproape de pragul de 30% în România, cu 10% mai puțin decât media UE la finalul anului trecut. Practic, România pierde circa 10% din PIB în fiecare an din cauza economiei subterane, respectiv 175 mld lei, ceea ce înseamnă mai mult decât întregul program PNRR (circa 29 mld. €).

Datoria publică crește într-un ritm alarmant, trendul fiind cauzat de creșterea deficitului fiscal care necesită finanțare. Practic, în deceniul precedent pandemiei Covid-19 (2010–2019), soldul datoriei publice a crescut în total cu circa 250 mld. Lei, în timp ce doar ultimii 4 ani (2020–2024) au generat o creștere a datoriei publice cu circa 700 mld. Lei. Deci, în ultimii ne împrumutăm de două ori mai accelerat, de trei ori mai mult, respectiv de aproape 6 ori mai mult / zi. Chiar dacă România încă înregistrează o datorie raportată la PIB mai mică de 60%, mult sub media europeană de 80% în acest ritm direcția nu este bună. Pe de o parte, crește îndatorarea mai accelerat decât PIB atât timp cât deficitul fiscal (8–9%) este mai mare decât inflația (circa 5% care se vede în PIB nominal totuși), diferența dintre acestea fiind reflectată de creșterea îndatorării. Pe de altă parte, creșterea salariului este mai lentă, ceea ce afectează capacitatea economiei de a plăti datoriile fără modificări de taxe, vârsta pensionare sau inflație (pentru deflatarea datoriei). Practic, datoria medie / locuitor comparativ cu salariul mediu net / locuitor a crescut de la 60% (2010) până la 105% (2024), vezi grafic 4.

Practic, aici intervine problema, când deficitul fiscal devine nesustenabil și foarte greu de finanțat, situație în care ne aflăm acum. Iar așteptările oamenilor sunt clare: se dorește cu insistență reducerea cheltuielilor și risipei în sectorul public, nu doar creșteri de taxe. Un studiu publicat recent de platforma informat.ro și realizat de INSCOP reflectă foarte clar acest aspect, așa cum reiese din rezultatele ilustrate mai jos.

Simt, din bulă și cercurile mele, că este reprezentativ pentru o bună parte din populație. Personal, sunt de acord cu intensitatea acestor măsuri (cam de aici ar trebui să provină principalele surse de bani) … deci cel mai mult din reducerea cheltuielilor din sectorul public și valorificarea activelor statului (listări bursă, cesiune creanțe fiscale etc). Exact asta am recomandat în toate opiniile publice și dezbaterile în care am fost consultat (urmează o serie de articole în perioada următoare).

Totuși, temporizarea va fi diferită în timp. Este posibil ca la unele cheltuieli să fie nevoie de timp pentru analiză și reducere (ex.: unele companii de stat care vor fi restructurate, nu se poate face peste noapte). Comunicarea este cheia!

Ce este foarte important și esențial pentru opinia publică, cred că este prezentarea întregului pachet de măsuri în același timp, cu ideea de bază: am petrecut împreună (mulți s-au bucurat de taxe mici pe companii, dezmăț și risipă în sectorul public, pensii speciale, etc.) acum SUFERIM ÎMPREUNĂ. Toți. Sector public și privat!
Nu promisiuni de reducere cheltuieli, ci măsuri concrete care se vor monitoriza transparent (x disponibilizări, y instituții închise, z companii de stat zombie închise / restructurate)… ajustările de taxe vor fi simțite imediat, la ajustări de cheltuieli au fost promisiuni nenumărate în ultimii ani dar majoritatea nu s-au implementat).

Alte principii necesare la acele ajustări de taxe:

• eliminări de excepții decât creșteri generalizate (mai bine cresc cotele reduse de TVA decât să creștem TVA pentru toți)
  
• capitalul (companiile) este foarte puțin taxat în România, dar munca (salariații) destul de mult. Un salariu brut este taxat 42% (ușor peste media UE de 38%), dar impozitul pe profit (16%) + dividend 10% × (100% – 16%) = 8,4%, deci cumulat 24% din profitul brut vs media europeană 48%!!!! Dar, dacă se crește impozitul pe profit și / sau dividend, ajută și un stimulent pozitiv (deduceri fiscale extinse pentru cheltuieli dezvoltare sau profit reinvestit în firmă).
  În caz contrar, sectorul privat NU se va conforma dacă vede numai creșteri certe de taxe și promisiuni generaliste pe partea de ajustare cheltuieli și reducere risipă în sectorul public. Practic se agravează problema deficitului.

În articolele viitoare voi reveni cu peste 20 de soluții clare pentru reducerea deficitului fiscal prin cele 3 direcții: creșterea veniturilor, scăderea cheltuielilor și gestionarea mai eficientă a bilanțului România SRL (activele și pasivele statului).