Iată o întrebare care ar trebui să ne preocupe pe noi toți: angajați, companii și administrația publică. Pentru că suntem împreună în aceeași barcă. O întrebare care are multiple răspunsuri, dar care toate duc către aceeași destinație: optimizare. Capitalul este limitat, de aceea trebuie raționalizat, adică folosit acolo unde produce valoare adăugată cea mai mare. O logică care ar trebui să fie prezentă atât în afaceri, în familia noastră, dar, mai ales, în administrația publică. Insist pentru segmentul administrației publice deoarece acolo, în mod aparent și paradoxal, limitele nu sunt conștientizate la fel de bine precum în business sau familie. În orice afacere cheltuielile sunt limitate de venituri, deoarece orice deficit trebuie finanțat prin credite externe care se acordă cu anumite constrângeri (garanții, ipoteci, plan de afaceri pentru restructurare, etc.). La fel se întâmplă în orice familie, atunci când cheltuielile depășesc veniturile înseamnă că se consumă niște resurse limitate din extern (depozite, rezerve, credite, etc.). Dar în sectorul public, ce se întâmplă?
Totuși, atunci când vorbim despre administrația publică, comportamentele observate de la căderea comunismului până în prezent denotă clar necesitatea creșterii responsabilității fiscale. Spun acest lucru deoarece România este singura țară din UE care a înregistrat în fiecare an din 2000 până în prezent deficite fiscale în creștere, atât absolută cât și prin raportare la PIB. Prima și principala problemă care generează toate celelalte, care vor fi detaliate mai departe, este încasarea foarte slabă a veniturilor la bugetul public. Motivul? România înregistrează una dintre cele mai ridicate economii subterane raportate la PIB din UE, iar lucrurile nu se îmbunătățesc cu intensitatea necesară. Practic, veniturile încasate la bugetul public au depășit excepțional pragul de 30% în ultimele trei decenii. Mai mult, în ultimii ani ne îndepărtăm de acest prag, veniturile publice curente (fără fondurile UE care doar tranzitează bugetul) fluctuând între 28–29% din PIB. Astfel, deficitul fiscal crește în permanență, amplificând datoria publică într-un ritm mai accelerat decât dinamica economiei. Practic, povara fiscală pentru generațiile viitoare crește, ceea ce înseamnă majorarea de taxe și impozite cu afectarea negativă a standardului de viață. Inclusiv anul acesta este elocvent, România înregistrând deja la primele 7 luni un deficit fiscal de 71 mld. Lei, aproape dublu comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, indicând astfel un deficit anualizat de 7,6% din PIB (vs 5% nivelul bugetat).
România, Venituri fiscale (% PIB)
Deficit fiscal (mld. Lei)
Deficit fiscal (% PIB)
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, raportul lunar de execuție bugetară
Evident, precum o afacere care înregistrează pierderi după pierderi, o economie cu deficite fiscale în creștere se va îndatora din ce în ce mai mult. Astfel, așa cum se observă din graficul următor, nivelul total al datoriei publice va depăși anul acesta pragul de 1,1 trilioane Lei. Chiar dacă România înregistrează un grad de îndatorare aproape de 60% din PIB, mult sub media europeană de 81%, sau țări precum Spania, Franța, Italia ori Grecia care au depășit 100%, în cazul nostru devin îngrijorătoare două aspecte: ritmul și capacitatea de rambursare. Practic, creșterea datoriei României devine exponențială, în condițiile în care am avut nevoie de un deceniu (2010–2019) să adăugăm datoriei publice circa 250 mld. Lei, dar numai în ultimii 5 ani (2020–2024) creșterea este de circa 700 mld. Lei. De aproape 3 ori mai mult, de 2 ori mai repede. Practic, intensitatea creșterii datoriei publice accelerează de 6 ori / zi. De asemenea, suferim și la capacitatea de rambursare, în condițiile în care datoria publică în creștere accelerată este acumulată de o economie cu populație în scădere. România a pierdut doar între 2010-2020 cca. 2 mil. de persoane din cauza emigrării nete (3,1 mil. emigranți – 1,1 mil. imigranți) și încă cca. 1 mil. persoane din cauza sporului natural negativ. Chiar dacă în ultimii 2-3 ani imigrarea netă este pozitivă (cca. 80 mii imigranți peste emigranți), acest aflux de-abia acoperă sporul natural negativ (copii nou-născuți – decese), deci populația stagnează și nu recuperăm pierderea de cca. 15% din volumul diminuat în deceniul precedent. Astfel, observăm povara financiară în creștere, în condițiile în care datoria publică / locuitor a ajuns să depășească cu 5% salariul mediu net anual în ultimii 3 ani, față de o pondere de numai 60% în 2010. Deloc întâmplător, România înregistrează un cost anual al datoriilor de circa 6–7% / an, una dintre cele mai ridicate rate de dobândă pe termen mediu-lung din UE. În ciuda unui grad de îndatorare (încă) mic, percepția riscului majorat de țară este alimentată de acești factori: creșterea accelerată a datoriei publice într-un ritm care depășește dinamica populației active și a fondului de salarii din sectorul privat (nr. angajați x salariul mediu net), precum și direcționarea datoriilor către risipă în sectorul public și direcții sociale (majorare de salarii și pensii, care se orientează mai departe în consumul de produse și servicii care provin majoritar din import).
Datoria publică (mld. Lei)
Datoria publică (UE, 2023)
Datoria publică / locuitor (% din salariul mediu net anual)
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice (Raportul lunar asupra datoriei), INS, Eurostat (datele privind UE)
Această situație generează alte consecințe negative care ne afectează standardul de viață de zi cu zi: investițiile în sănătate și educație prin raportare la PIB în România sunt la jumătate față de media europeană. Practic, în cei mai buni ani reușim să alocăm din PIB undeva între 5–6% către sănătate, mereu la jumătate comparativ cu media europeană, România înregistrând astfel cea mai mică alocare la acest capitol din UE. Din perspectiva sumelor absolute, alocările de cheltuieli publice către sănătate / cap de locuitor sunt doar 862 € în 2023, de 4,3 ori sub media europeană de 3.645 €. O situație similară se observă și la cheltuielile publice pentru educație, a căror pondere în PIB în cazul României este de circa 3% în ultimul an, la jumătate față de media europeană.
Cheltuieli sănătate UE 2023 (% PIB)
Cheltuieli sănătate (% PIB)
Cheltuieli publice sănătate (€ / locuitor)
Sursa: Eurostat, Ministerul Finanțelor Publice
Care pot fi soluțiile rapide, cu impact relevant imediat?
Până când nu reușim să colectăm veniturile publice din PIB aproape de media europeană, respectiv 40%, putem uita de o eventuală dublare a investițiilor publice în educație și sănătate. Dacă am face acest lucru, înseamnă că doar cele două direcții vor primi 18% din PIB. Dacă mai adăugăm cheltuielile de apărare (2,5%) și pensiile din sectorul public (circa 10%), epuizăm toate veniturile publice. Deci, imposibil, statul va paraliza, deoarece avem multe alte direcții importante către care trebuie să alocăm fonduri (infrastructură, dobânzile cu datoria publică, etc.).
De aceea, singura soluție sustenabilă cu efecte imediate pentru ameliorarea situației din sistemul public de sănătate grav afectat de subfinanțare și îmbătrânirea populației este stimularea componentei private. Spre exemplu, dezvoltarea prevenției medicale în sistemul privat de sănătate prin subvenționarea și facilitarea abonamentelor medicale poate ridica o povară enormă asupra sistemului public de sănătate, prin degrevarea fluxului de pacienți datorită prevenției și identificării timpurii a unor eventuale probleme. Potrivit analizelor publicate de Regina Maria pentru portofoliul de clienți, un abonat merge la medic în medie de 7 ori pe an și accesează de regulă servicii de prevenție și medicină primară, economisind în medie circa 3.500 Lei pe an prin accesarea serviciilor medicale incluse sau cu discount. De remarcat faptul că suma economisită anual prin abonamentele private de sănătate se apropie de 80% din investițiile publice anuale / locuitor pe care le face statul în bugetul public de sănătate. Iată un exemplu de bune practici care merită stimulat, având în vedere impactul favorabil pentru toate părțile implicate:
- populație, care beneficiază de servicii medicale de calitate la costuri reduse și intervenții timpurii pentru eventuale probleme de sănătate;
- companiile care se bazează pe resursa umană sănătoasă pentru continuarea afacerilor;
- sistemul public de sănătate subfinanțat, care poate fi degrevat prin diminuarea fluxului de pacienți datorită depistării și rezolvării problemelor de sănătate într-un stadiu incipient cu ajutorul abonamentelor medicale.
