În articolul anterior am propus o serie de bune practici din perspectiva acționarilor și managementului companiei, care se concentrează asupra dimensiunii profitului net distribuit sub formă de dividend și impactului pe care acesta îl are asupra structurii de capital și politicii de finanțare a companiei. În acest articol continui aceeași temă, doar că de data aceasta privesc subiectul din perspectiva creditorilor.
Ghidul de bune practici din perspectiva creditorilor (furnizori și instituții financiare) se concentrează asupra impactului distribuirii dividendului asupra vulnerabilității companiei în cazul unor șocuri negative, precum și evoluția comportamentului de plată a firmei subiect în perioada ex-post dividend, după cum urmează:
Plata dividendelor nu trebuie însoțită de o deteriorare a comportamentului de plată către creditori
Iată mai jos câteva dintre semnalele care pot indica acest risc referitor la clienții care distribuie profitul net sub formă de dividend:
- Lichiditatea Numerar (raportul dintre trezoreria netă (numerar + investiții pe termen scurt) și datoriile pe termen scurt) înregistrează un trend descrescător, este sub media sectorială și tinde către zero;
- Indicatorul CCR (eng. „Cash Coverage Ratio”, analizat în capitolul patru) devine subunitar și foarte fragil în contextual scenariilor de stress (neîncasarea creanțelor sau diminuarea veniturilor), deci clientul respectiv prezintă o vulnerabiliate în creștere;
- Gradul de îndatorare (raportul dintre Datorii și Active) înregistrează un trend crescător și depășește media sectorială precum și pragurile recomandate prin normele de analiză financiară (prezentate în acest capitol în funcție de ciclul operațional lung / scurt);
- Indicatorul CCC (eng. „Cash Conversion Cycle”, analizat în capitolul trei) devine negativ pe fondul creșterii termenului de plată al furnizorilor peste durata ciclului operațional (durata consolidată de colectare a creanțelor și rotație a stocurilor).
- Compania subiect înregistrează informații negative în piață: instrumente refuzate la plată (informații publice în Centrala Incidentelor de Plăți gestionată de către Banca Națională a României, și accesibilă prin intermediul oricari bănci), procese comerciale deschise împotriva firmei subiect (ordonanțe de plată, somații de plată, cereri de insolvență, proceduri de executare silită sau cerere cu valoare redusă);
Atunci când observi aceste semnale la clienții care distribuie profitul net sub formă de dividend este recomandat să continui dezvoltarea parteneriatului doar în baza unor garanții (ex.: colaterale de prim rang asupra unor active imobilizate sau circulante, CEC-uri avalizate, scrisori de garanții bancare, cesiune de creanțe de la clienți cu un risc mai scăzut) sau măsuri asiguratorii (factoring sau semnarea unei polițe de asigurare a riscului de neîncasare a facturilor).
Pentru limitarea unor comportamente agresive de distribuire accelerată a dividendelor, contractele semnate pot condiționa oferirea beneficiilor în contextul asumării unor obligații privind gradul maxim de îndatorare, nivelul minim de capitalizare sau procentul maxim de distribuire al profitului net sub form de dividend
(în literatura și practica de specialitate, aceste obligații poarte denumirea de „covenants”). Se recomandă o monitorizare constantă a clienților pentru respectarea acestor condiții, cu frecvență trimestriala pentru cei mai importanți clienți, semestrială pentru clienții medii și cel puțin anuală pentru restul clienților din portofoliu. Pragurile de expuneri comerciale / credite acordate mari, medii și mici pot fi stabilite de fiecare furnizor / bancă în parte, în funcție de propriul portofioliu și nivelul de concentrare (analiza Pareto de corelare a ponderilor numerice cu cele valorice);
Distribuirea profitului net sub formă de dividend nu este singura modalitate prin care acționarii își pot distribui beneficiile în interes personal
Astfel, în contextul preferinței de optimizare fiscală, există companii care recurg la diferite practici de creștere a cheltuielilor înregistrate de companie pentru alocarea acestor beneficii. Iată mai jos câteva dintre semnalele care pot indica aceste practici la clienții tăi:
- Diminuarea nejustificată a marjei brute (EBITDA) – respectiv o companie care înregistrează o profitabilitate brută foarte scăzută pe fondul aprovizionărilor foarte scumpe de la furnizori, în timp ce restul companiilor similare (concurenți ai firmei respective) înregistrează un cost mediu de aprovizionare de la furnizori mult mai mic. În acest caz, este important să analizei în ce măsură furnizorii și firma respectivă fac parte din același grup de companii relaționate prin acționar și / sau administrator comun. Mai mult decât atât, o asemenea practică poate face subiectul unor investigații fiscale de optimizare frauduloasă a impozitelor aplicate profitului brut (eng. „price transfer”);
- Creșterea nejustificată a altor cheltuieli de exploatare — în această categorie sunt incluse cheltuieli privind prestațiile externe (întreținere și reparații, redevențe și chirii, primele de asigurare, studii și cercetare, training și pregătirea personalului, cheltuieli cu alte servicii prestate de terți, comisioane și onorarii, protocol, reclamă și publicitate, transport de bunuri și personal, detașări, deplasări și transferuri, servicii poștale și telecomunicații, cheltuieli cu servicii bancare și asimilate), cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale, cheltuieli privind calamități și alte evenimente similare (începând cu 1 ianuarie 2015 nu se mai înregistrează în categoria cheltuielilor extraordinare), cheltuieli cu despăgubiri, amenzi și penalități, cheltuieli cu donații și subvenții acordate. Dinamica (evoluția procentuală și absolută) altor cheltuieli de exploatare ar trebui să fie mai lentă comparativ cu evoluția cifrei de afaceri. Dacă observi o situație diferită, solicită informații detaliate de la clientul respectiv, pentru a explica componența altor cheltuieli de exploatare. Acest lucru devine imperios necesar atunci când clientul respectiv solicită o amânare la plată a facturilor curente sau o restructurare a creditului în derulare.
În ultimele luni am vorbit foarte mult despre randamentul capitalurilor, structura de capital și politica dividendelor companiilor active în România. Toate aceste subiecte se pot analiza foarte rațional din perspectiva normelor de analiză financiară. Totuși, atunci când ești în pantofii acționarului, lucrurile tind să devină mult mai complicate, deoarece intervin emoțiile, percepțiile subiective și limitările rationale. Toate acestea sunt biasuri care distorsionează percepția antreprenorilor asupra contextului exterior și, dacă nu sunt conștientizate și gestionate corect, pot duce compania către drumul nedorit al falimentului. În articolele următoare mă voi concentra asupra analizei acestor biasuri! Pe curând!