Eurostat confirmă recent următorul adevăr: România inregistrează la finalul lunii Iulie 2019 un cost de finanțare pe termen lung de 4,51%, cel mai ridicat din toate tările membre ale UE.
Prin comparație, Grecia se finantează cu 2,16% pe termen lung (față de 6,94% la finalul anului 2016), iar Bulgaria doar cu 0,43%, de peste 10 ori mai ieftin comparativ cu România. În medie, tările din UE se finantează pe termen lung cu o dobandă de 0,54%, deși inregistrează o datorie publică raportată la PIBPIB Produs Intern Brut. Reprezintă valoarea totală de piață a tuturor bunurilor și serviciilor finale produse într-o țară pe un an. Include consumul privat și al organizațiilor non-profit, investițiile brute, cheltuielile statului și netul exporturilor (exporturi minus importuri). Consumul se divide în privat și public, având avantaje în analiza macroeconomică: consumul privat vizează creșterea bunăstării pe termen lung, iar cel public, fiind exogen, contribuie la diversitatea macroeconomică. PIB = consum + investiții + (exporturi − importuri) de aproape 80% în medie (de două ori comparativ cu cea inregistrată de România). Tările din UE sunt de două ori mai îndatorate comparativ cu România, dar se finantează de peste 3 ori mai ieftin!
Cum este posibil acest lucru? Să fie o conspirație mondială împotriva României, care nu este lăsată să se dezvolte din cauza dobânzilor ridicate? Desigur, aceste aberații imaginare nu există! Problema reală și adevărată este referitoare la utilizarea împrumuturilor respective!
În România, aproape 75% din cheltuielile publice sunt orientate către plata salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale, care se duc majoritar în consum alimentat cu preponderentă din importuri. Deci, împrumuturile astfel contractate tranzitează România, în timp ce generațiile viitoare răman impovărate cu datorii mai mari!
