Aceasta arată că impozitarea profitului companiilor nu a fost proporțională cu cresteera PIBPIB Produs Intern Brut. Reprezintă valoarea totală de piață a tuturor bunurilor și serviciilor finale produse într-o țară pe un an. Include consumul privat și al organizațiilor non-profit, investițiile brute, cheltuielile statului și netul exporturilor (exporturi minus importuri). Consumul se divide în privat și public, având avantaje în analiza macroeconomică: consumul privat vizează creșterea bunăstării pe termen lung, iar cel public, fiind exogen, contribuie la diversitatea macroeconomică. PIB = consum + investiții + (exporturi − importuri), reflectând astfel evaziunea fiscală mult mai ridicată în rândul microintreprinderilor (94% din firmele active) decât în cazul marilor companii. Deși s-a vehiculat foarte des această opinie, nu cred că problema optimizării fiscale la limita legii este generalizată în rândul companiilor mari. Dimpotrivă, cred că economia subterană este mai generalizată în rândul microintreprinderilor. Am două argumente în acest sens, la care am ajuns în urma analizei structurii contului de venituri și cheltuieli a tuturor companilor active în România în ultimul dceniu (cifrele fiind ilustrate în tabelul următor):
- Principalele modalități prin care companiilor mari pot diminua artificial profitul înregistrat în România și implicit, impozitul plătit, este creșterea cheltuielilor de aprovizionare (eventual prin achiziția de materie primă sau mărfuri de la companii din grup) sau creșterea costurior netransparente din categoria altor cheltuieli de exploatare (prestații către terți). Din ambele perspective companiile mari sunt mai transparente comparativ cu microintreprinderile. Astfel, ponderea altor cheltuieli de exploatare în totalul cheltuielilor este mai scăzută în cazul firmelor mari, în timp ce marja brută (diferența dintre costurile de aprovizionare cu materia prima și mărfuri) este superioară (probabil pe fondul puterii de negociere mai mare și a termenelor mai reduse de plată, care ajută la obținerea unor discounturi comerciale favorabile);
- Principala modalitate prin care companiile pot diminua contribuțiile sociale plătite pentru forța de muncă angajată este munca la negru (angajarea fără carte de muncă) sau salariul la negru (înregistrarea pe cartea de muncă a unui salariu mai mic și plata diferenței „în plic”, deci nefiscalizat). Companiile mari înregistrează un salariu mediu plătit angajaților superior firmelor mici, acestea din urmă raportând un salariu mediu aproape de cel minim atât în anul 2008 cât și 2017. De asemenea, companiile mari se bazează pe o echipă mult mai extinsă comparativ cu firmele mici, crescând dificultatea unor eventuale înțelegeri de optimizare fiscală aferentă salariilor plătite. În contextul diminuării impozitului pe dividend și posibilității de distribuire trimestrială a acestuia, cred că riscul plătii nefiscalizate a salariului prin dividendele încasate este mult mai mare în cazul firmelor mici decât la companiile mari.
