Astfel, chiar dacă datoria publică exprimată ca și raport în PIBPIB Produs Intern Brut. Reprezintă valoarea totală de piață a tuturor bunurilor și serviciilor finale produse într-o țară pe un an. Include consumul privat și al organizațiilor non-profit, investițiile brute, cheltuielile statului și netul exporturilor (exporturi minus importuri). Consumul se divide în privat și public, având avantaje în analiza macroeconomică: consumul privat vizează creșterea bunăstării pe termen lung, iar cel public, fiind exogen, contribuie la diversitatea macroeconomică. PIB = consum + investiții + (exporturi − importuri) este încă la un nivel scăzut (doar 37%, la jumătate față de media din UE), există foarte multe semnale de îngrijorare: ritmul de creștere, creșterea orizontului de finanțare pe termen scurt, majorarea costului de finanțare (fiind alimentat prin dublarea în ultimul an a dobânzilor cu care se finanțează statul). Este clar că România nu se poate dezvolta pe termen lung înregistrând în fiecare an deficite fiscale, care nu fac decât să împovăreze generațiile viitoare. Cred că ar trebui să schimbăm politica fiscală pro-ciclică (marcată prin deficite fiscale excesive pe timpul expansiunii, urmate apoi de austeritate pe timpul recesiunii) cu o politică fiscală anti-ciclică (marcată prin excedente fiscale în expansiune, urmată apoi de forțarea unor deficite pe timpul recesiunii prin creșterea investițiilor).
O politică fiscală anti-ciclică poate asigura o evoluție mult mai stabilă a economiei, astfel încât populația și companiile să nu resimtă puternic trecerea de la expansiune la recesiune! Astfel, încrederea în economie ar crește, alimentând astfel investițiile și întărind competitivitatea firmelor pe termen lung, ingredientul cheie care poate asigura o creștere sustenabilă a salariilor și a nivelului de trai, fără sacrificarea bunăstării generațiilor viitoare!
