Cred ca principalele motive care au determinat extinderea termenelor de încasare a creanțelor sunt:
- Dorința de creștere a cotei de piață, deci o dezvoltare comercială agresivă;
- Concurență foarte agresivă între companii (dacă un furnizor nu oferă condiții comerciale avantajoase, se va găsi un alt furnizor care „să strice piața”);
- Piața B2B este limitată, în condițiile în care România înregistrează doar 23 de companii la 1.000 de locuitori (cel mai scăzut nivel din regiune, respectiv Europa Centrală și de Est), și cel mai amplu proces al regenerării distructive: nivelul maxim de insolvențe la 1.000 de companii active (respectiv 4%, de patru ori peste media regională), numărul minim de reorganizări cu succes din procedura insolvenței (doar 5% dintre companiile insolvente depun un plan în vederea reorganizării, și doar jumătate dintre acestea reușesc).
Astfel, relațiile de afaceri s-au dezvoltat foarte mult pe încredere și instinct, cu o viteză amețitoare pentru riscurile din piață, fără ca acestea să fie înțelese proactiv, ci gestionate reactiv atunci când s-au materializat. În acest context, termenul mediu de încasare a creanțelor a crescut semnificativ de la momentul impactului crizei financiare până în prezent, deoarece creanțele au crescut mai accelerat decât veniturile.
