3 lucruri pe care le poți face pentru a evita cheltuielile din impuls

Regula de 30 de zile, calculează câte ore trebuie să muncesti pentru a cumpăra lucrul respectiv, pune-ți patru întrebări

1. Regula de 30 de zile

Știi momentul acela când pui ochii pe ceva și brusc nu-ți mai poți lua gândul de la el? Atunci e momentul să adopți Regula de 30 de zile. Scrie pe o foaie numele produsului, prețul și magazinul unde l-ai găsit și pune bilețelul într-un loc vizibil. Dacă peste 30 de zile vei fi cu gândul tot la el, poți lua în considerare să îl achiziționezi. Dacă gândul dispare, înseamnă că te-ai abținut de la o cheltuială din impuls.

2. Calculează câte ore trebuie să muncesti pentru a cumpăra lucrul respectiv

Pentru a înțelege dacă merită sau nu să ne cheltuim banii pe un lucru, nu ar strica să ne calculăm câți bani câștigăm pe oră și astfel, să vedem câte ore trebuie să muncim pentru a ne cumpăra lucrul respectiv. Folosind un astfel de argument rațional, ne dăm seama realmente dacă avem nevoie sau nu să facem acea achiziție.

3. Pune-ți patru întrebări

Inainte de a cumpara orice, pune-ți o serie de întrebări: Mă va ajuta achiziția să îmi îmbunătățesc viața în vreun fel? Mă va ajuta achiziția să îmi îndeplinesc vreunul din obiectivele mele de viață? Îmi va simplifica viața? Mă va face să mă simt mai bine? Raspunde sincer la aceste întrebări și astfel vei putea să îți evaluezi achiziția și motivele pentru care ai făcut-o.

Citește și: