3 lucruri care duc la eșecul rezoluțiilor financiare de Anul Nou

La final de an cu toții ne uităm spre cel care urmează cu speranța și dorința de a pune în aplicare toate obiectivele de care nu am avut timp să ne ocupăm în anul care a trecut. Mulți dintre noi decid să meargă mai des la sală, să citească mai mult sau să pună bani deoparte.

Cu optimism și entuziasm ne facem planuri pentru ca 2020 să fie un an mai bun din punct de vedere financiar și să putem lua decizii mai bune legate de banii noștri

Este nevoie, însă, să știm cateva lucruri pentru a fi siguri că nu ne demoralizăm și renunțăm.

Schimbările majore

În primul rând, nu e indicat să vă apucați să faceți schimbări majore în luna lui ianuarie. Motivul e unul simplu: tendința de a face schimbări radicale este greu de susținut în timp și astfel, ele ne vor demoraliza.

De exemplu, dacă nu am fost obișnuiți să economisim, nu e tocmai indicat să ne propunem să punem deoparte 30% din buget din luna ianuarie, ci cel mai indicat ar fi să începem cu sume mici, astfel încât schimbarea să fie sustenabilă și de lungă durată.

Mai degrabă, este recomandat să începem cu un procent între 2 și 10% din venituri, în funcție de cât credem că putem susține, decât să decidem să tăiem drastic toate cheltuielile, să ne creștem frustrările și să renunțăm până în martie la toate planurile de a economisi. Mai mult, putem să ne propunem să începem schimbarile din luna februarie, mai ales că luna ianuarie e o lună dificilă din punct de vedere financiar, fiind imediat după o perioadă cu multe sărbători și cheltuieli mari.

Așa că, indiferent de luna când decidem să fim mai chibzuiți cu banii, important e să ne propunem pași mici care să ducă la o schimbare de durată.

Păstrarea unui echilibru al fluxului de numerar

Un al doilea lucru care duce la eșecul rezoluțiilor de Anul Nou sunt obiectivele nerealiste. De exemplu, dacă îmi propun ca în fiecare lună să dau 50% din venituri pe nevoi, 45% să pun deoparte și 5% pe dorințe s-ar putea să fie un obiectiv greu de realizat. Sau poate îmi propun ca o saptamana pe luna să nu cheltuiesc niciun ban. Atunci când ne stabilim un obiectiv financiar este esențial să respectăm o condiție esențială: să fie realist și realizabil, astfel, dacă știu că am prea multe cheltuieli și îmi doresc să tai din ele, îmi pot propune ca o zi pe saptămână sau două să nu cheltuiesc nimic.

Mai mult, e posibil să îmi dau seama că prea mulți bani se duc pe cumpărături, iar atunci când îmi fac cumpărăturile săptămânale să am un buget fix pe care să nu îl depășesc sub nicio formă.

Politică neutră de finanțare a ciclului de exploatare

Dacă ne propunem ca în noul an să fim mai chibzuiți cu banii, e important să ne înarmăm cu răbdare și să știm că nimic durabil nu se construiește peste noapte. E un lucru bun să fim ambițioși, însă chiar dacă acum suntem nemulțumiți de modul în care ne gestionăm banii și vrem să ne modificam complet comportamentul, e bine să știm că acesta este momentul în care vom începe să fim stresați și copleșiți de lucrurile pe care trebuie să le schimbăm. Vom pune o presiune mare pe noi care, la un moment dat, ne va face să renunțăm.

Prin urmare, e recomandat să fim conștienți că vom avea nevoie de o perioadă de cel puțin 8-10 luni pentru a vedea diferențe în viața noastră financiară și să ne concentrăm pe pașii mici, făcuți constant.

Te-ar mai putea interesa: