În primul rând — de ce e important să avem un ghid de economii în familie? Pentru că banii și economisirea nu se referă numai la bani per se, ci ei devin adesea motorul pentru construirea unui comportament financiar responsabil. Un ghid de economii nu trebuie să respecte o rețetă rigidă de predare, el poate fi adaptat în funcție de prioritățile cheltuielilor unei familii, de personalitatea și stilul acesteia și de tipul cheltuielilor care predomină într-o gospodărie.
Ghidul ar trebui să fie conceput ca un instrument de sprijin în gestionarea bugetului familiei, cu reguli simple de înțeles și de urmat pentru toți membrii și să răspundă la câteva întrebări elementare:
- Care sunt prioritățile financiare ale acestui an?
- Ce trebuie să facem ca să le bifăm?
- Cât trebuie să economisim lunar pentru aceste priorități?
- Care sunt cheltuielile noastre fixe?
- La ce putem să renunțăm în cheltuielile noastre variabile lunare?
În funcție de vârsta copiilor, ghidul de economii poate fi gândit sub forma unui plan de activități interactive cu aceștia, în care teoria să se intercaleze cu practica, pentru ca informațiile să fie reținute mai ușor. După ce răspundem întrebărilor și stabilim zonele în care trebuie să ne limităm cheltuielile, putem transforma totul într-o joacă. Un exemplu poate fi — știm că pentru a cumpăra o mașină nouă de spălat va trebui să economisim o anumită sumă lunar. Acest lucru înseamnă o atenție sporită la cumpărături, pentru a nu ne depăși bugetul stabilit. Prin urmare, când mergem la cumpărături de alimente, putem face un concurs cu premii – „cine economisește cel mai mult la cumpărături” pentru le stimula creativitatea copiilor și a le demonstra că există posibilitatea de a stabili obiective realiste de economisire.