[vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” overlay_strength=”0.3″ shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_position=”all” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_link_target=”_self” column_shadow=”none” column_border_radius=”none” width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” column_border_width=”none” column_border_style=”solid” bg_image_animation=”none”][vc_column_text]Cred că presiunile inflaționiste majore sunt generate de creșterea salariilor din sectorul public (+25%) și privat (+14%), contribuind astfel la creșterea costurilor companiilor, apoi excedentul de cerere (determinând creșterea importurilor, adâncirea deficitului comercial și cea mai accelerata depreciere a monedei naționale din UE în 2019), majorarea prețului combustibilului și OUG 114 (scumpirea tarifelor din telefonie).

Deci, factorii care alimentează presiuni asupra creșterii inflației sunt în afara controlului politicii monetare BNR. În acest context, consider ca BNR a lua cea mai bună decizie prin nemodificarea dobânzii de politică monetară la ultima ședință din săptămâna trecută.

O majorare a dobanzii cheie ar fi putut duce la aprecierea monedei naționale, accentuarea deficitului comercial (prin stimularea importurilor și descurajarea exporturilor) și stimularea intrărilor de capitaluri speculative (dobânda cheie din România fiind deja cea mai mare din regiune).

O diminuare a dobânzii cheie este greu de realizat când inflația rămâne peste 4%.[/vc_column_text][image_with_animation image_url=”11648″ alignment=”center” animation=”Fade In” img_link_large=”yes” border_radius=”none” box_shadow=”none” max_width=”100%”][/vc_column][/vc_row]