Iancu Guda

aproape jumătate din veniturile companiei CEO (Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., CIF 30267310) sunt subvenționate de către stat în fiecare an din ultimul deceniu?

Scris la

Astfel, media subvențiilor din fiecare an primite de CEO a fost de 1.251 mld. Lei, aproximativ 266 mil. €, în timp ce cifra de afaceri medie din producția vândută în ultimii cinci ani este 2597 mil. Lei.

Cu banii alocați pentru subvenții se pot construi în fiecare an cel puțin 27 de km de autostradă, 13 școli sau 13 spitale.

În schimb, statul alege să subvenționeze lipsa de performanță a acestei companii, fără să restructureze costurile inutile, combată corupția călătoriilor ilegale sau să realizeze investiții pentru retehnologizare / eficientizarea activității. Cifrele privind impactul social pozitiv pe care subvențiile plătite de stat către CFR sunt similare. Practic, dublam cifrele privind potențialul de autostrăzi, școli sau spitale.

O măsură esențială care trebuie să fie pe agenda tuturor partidelor politice — restructurarea și privatizarea CFR + CEO, cu o strategie investițională pe un orizont de minim 5 ani, timp în care aceste doua companii pot fi aduse pe profit și nu mai trebuie să le subvenționăm. Beneficiile sunt multiple — beneficiem de energie ieftină (producția discontinuă din cauza blocajelor neprogramate cauzate de sistemele vechi determină creșterea subită a importurilor de energie la prețuri foarte mari), nu mai așteptăm trenurile CFR care au întărziere cumulată de aproape 4,5 milioane de minute / an (aproape 8,5 ani așteaptă toți pasagerii CFR într-un singur an!), iar cu aceste subvenții construim aproape 100 de km de autostradă în 2 ani, apoi în anul 3 se pot ridica peste 20 de școli iar în anul 4 peste 20 de spitale!

Doar din restructurarea și trecerea pe profit a acestor două companii… vă dați seama câte se pot face în această țară, dacă există bunavoință, competență, leadership și corectitudine? Enorm!