cele mai mari 1.000 de companii active în România se capitalizează prin reinvestirea profiturilor și rambursarea creditelor la bănci și furnizori pe parcursul anului 2018?

Astfel, gradul mediu de capitalizare al celor mai mari 1000 de companii a rămas stabil în ultimii ani, fiind aproape de 44%. Nivelul capitalizării acestora este net superior mediei înregistrate la nivel național, respectiv doar 25% (companiile active în România fiind cele mai slab capitalizate din UE).

Aceste companii „gigant” au o vizibilitate mai mare asupra industriilor în care activează (prin pozițiile de lider de piață), sectoarelor de clienți pe care le deservesc (datorită portofoliului extins de parteneri) și maturității acestora (experiența individuală a persoanelor decidende cuplată cu know-how-ul organizației), având în vedere că vârstă medie a celor mai mari 1000 de companii active în România este de 19 ani (comparativ cu durata medie de viață a unei firme în România de doar 10 ani).

Cred că preferința pentru păstrarea profiturilor în companie de către cele mai mari 1.000 de firme (în ciuda impozitului foarte redus aplicat dividendelor distribuite, respectiv 5%), este explicată de strategia acestora pentru capitalizare și dezintermediere (reducerea gradului de îndatorare), ceea ce le va permite să fie mult mai flexibile în timpul scăderii economice. Recesiune oferă multe oportunități, dar numai cei pregătiți le pot exploata la potențialul maxim!

Sursa: situațiile financiare ale companiilor depuse la MFP, ONRC, ANAF

Te-ar mai putea interesa: