Skip NavigationIancuGuda.ro

8 lucruri pe care copiii trebuie să le știe despre bani în funcție de vârsta pe care o au

⏱ 7 min.

Nu e niciodată prea devreme să îi învățăm pe copii despre bani, mai ales că ei aud în jurul lor vorbindu-se despre bani, cheltuieli, nevoi, dorințe și alte teme financiare. Ar trebui să îi învățăm pe copii de la vârste fragede ce înseamnă gestionarea eficientă a banilor folosind cuvinte simple, jocuri și instrumente adaptate vârstei lor pentru ca ei să nu perceapă subiectul ca o povară sau ca pe ceva foarte dificil. Nu îi protejăm pe copii dacă decidem să nu vorbim cu ei despre bani, ba mai mult le facem o defavoare. Ei cresc într-o societate aflată tot timpul în schimbare, cu multiple oportunități și au nevoie să învete să se descurce și, mai ales, să învete să folosească banii ca pe un instrument care îi poate ajuta să aibă o viață mai bună, nu ca pe o povară care îi face nefericiți, care îi stresează sau îi subjugă.

Iată mai jos câteva lucruri pe care copiii trebuie să le știe despre bani, în funcție de vârsta pe care o au.

3–5 ani

Banii nu sunt nelimitați. Mulți copii cred că banii vin de la bancomat, de aceea este important să le explicăm cum ajung banii la bancomat, că cineva muncește pentru acei bani și că ei sunt limitați, avem o sumă de bani lunară în care trebuie să ne încadrăm.

Diferența dintre nevoi și dorințe. De multe ori, copiii nu înțeleg că “am nevoie de o înghețată” nu reprezintă o nevoie, așa că e indicat să le explicăm această diferență și să le explicăm de ce cea mai mare parte din banii pe care îi avem într-o lună sunt folosiți pentru nevoi, iar pentru dorințe trebuie să economisim.

6–10 ani

E important să economisim. Copiii trebuie să înțeleagă că pentru a putea avea grijă de banii noștri, trebuie să ne obișnuim să punem bani deoparte. De exemplu, dacă ei primesc o sumă de bani de la părinți sau bunici, ar trebui să pună o parte din ea în pușculiță și restul banilor să îi folosească pentru ce își doresc să cumpere.

Amânarea achiziției. Pentru a le arăta copiilor că nu întodeauna luăm decizii bune când ne cumpărăm ceva fără să ne gândim prea mult, e important să îi încurajăm să se gândească înainte de a cumpăra ceva măcar câteva zile pentru a vedea dacă realmente au nevoie de lucrul respectiv.

11–13 ani

Obiective financiare ăi plan de acțiune. Îi învățăm pe copii ce este acela un obiectiv, cum îl putem îndeplini dacă îl formulăm corect, de ce e important să poată fi măsurat și cum ne construim un plan de acțiune pentru a îndeplini obiectivul pe care ni-l propunem.

10% din banii noștri îi punem deoparte. Le explicăm copiilor că atunci când primesc bani de buzunar sau bani cadou, este important să punem deoparte măcar 1 leu la fiecare 10 lei primiți.

14–18 ani

Bugetul personal este alcătuit din venituri și cheltuieli. Adolescenții învață cum să își împartă banii de buzunar în venituri și cheltuieli pentru a înțelege pe ce își dau banii și cum pot să ia decizii financiare mai bune.

Cum ne construim un fond de rezervă. Îi învățăm pe adolescenți care sunt riscurile la care pot fi expuși și de ce e important să ne creăm un fond de rezervă unde să avem bani pe care îi putem folosi pentru situații neprevăzute.